Știați că orice persoană asigurată are dreptul la îngrijiri medicale gratuite la domiciliu?
Da, orice pacient asigurat care a primit decizie de la Casa de Asigurări, are dreptul la îngrijiri medicale/paliative la domiciliu, 90 zile/an. Dar cum obținem decizia de la Casa de Asigurări?



Noi te putem ajuta!
Recomandare
La externarea din spital sau ambulatoriul de specialitate, pacientul trebuie să ceară de la medicul specialist o recomandare tip pentru îngrijiri medicale la domiciliu în care să fie consemnate manevrele necesare și cantitatea.
Conditii
Pacientul externat din spital/aparținătorii/persoana împuternicită întocmesc un dosar pe care il depun la Casa de Asigurări, cu condiția să nu se depășească 5 zile calendaristice de la data emiterii recomandării.
Dosar
Dosarul trebuie să conțină:
- recomandare de la medicul specialist sau medicul de familie;
- bilet de ieşire din spital;
- cerere către Casa de Asigurări;
- dovada calităţii de asigurat;
- act de identitate.
- Anexa 30A. ÎNGRIJIRI MEDICALE LA DOMICILIU
| Nr. crt. | Serviciul de îngrijire medicală la domiciliu |
| 1. | Măsurarea parametrilor fiziologici: temperatură, respiraţie, puls, TA, diureză şi scaun;recomandarea serviciului se face de către medici pentru toţi parametrii prevăzuţi, respectiv: temperatură, respiraţie, puls, TA, diureză şi scaun |
| 2. | Administrarea medicamentelor: |
| 2.1. intramuscular – în afara injecţiilor cu produse de origine umană | |
| 2.2. subcutanat – în afara injecţiilor cu produse de origine umană | |
| 2.3. intradermic – în afara injecţiilor cu produse de origine umană | |
| 2.4. oral | |
| 2.5. pe mucoase | |
| 3. | Administrarea medicamentelor intravenos – în afara injecţiilor şi perfuziilor cu produse de origine umană, cu respectarea legislaţiei în vigoare |
| 4. | Sondaj vezical, îngrijirea sondei urinare şi administrarea medicamentelor intravezical pe sondă vezicală, la bărbaţi se efectuează de către medicul care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu– implică obligatoriu toaleta locală genitală şi schimbarea sondei fixe la 6 zile |
| 5. | Administrarea medicamentelor prin perfuzie endovenoasă, cu respectarea legislaţiei în vigoare, în afara perfuziilor cu produse de origine umană. |
| 6. | Alimentarea artificială pe gastrostomă/sondăgastrică/nazogastrică şi educarea asiguratului/aparţinătorilor |
| 7. | Alimentarea pasivă, pentru bolnavii cu tulburări de deglutiţie, inclusiv instruirea asiguratului/aparţinătorului |
| 8. | Clismă cu scop evacuator /terapeutic |
| 9. | Spălătură vaginală în cazuri de deficit motor |
| 10. | Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor vasculare ale membrelor inferioare/escarelor de decubit: mobilizare, masaj, aplicaţii medicamentoase, utilizarea colacilor de cauciuc şi a rulourilor |
| 11. | Manevre terapeutice pentru evitarea complicaţiilor pulmonare:posturi de drenaj bronşic, tapotaj, fizioterapie respiratorie |
| 12. | Îngrijirea plăgilor simple şi/sau suprainfectate/suprimarea firelor |
| 13. | Îngrijirea escarelor multiple |
| 14. | Îngrijirea stomelor |
| 15. | Îngrijirea fistulelor |
| 16. | Îngrijirea tubului de dren şi instruirea asiguratului |
| 17. | Îngrijirea canulei traheale şi instruirea asiguratului |
| 18. | Aplicarea de ploscă, bazinet, condom urinar, mijloc ajutător pentru absorbţia urinei; este inclus şi mijlocul ajutător pentru absorbţia urinei, minim 2 mijloace ajutătoare pentru absorbţia urinei/zi. |
| 19. | Alimentaţie parenterală – alimentaţie artificială pe cateter venos central sau periferic se acordă de către spitalele cu structuri organizate ca furnizori de îngrijiri la domiciliu autorizate să efectueze acest tip de serviciu.Serviciul nu include alimentele specifice. |
| 20. | Kinetoterapie individualăse efectuează doar de fizioterapeutul care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu |
| 21. | Logopedie individuală– se efectuează doar de logopedul, care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu |
| 22. | Masajul limfedemului– se efectuează doar de fizioterapeutul care îşi desfăşoară activitatea într-o formă legală la furnizorul de îngrijiri medicale la domiciliu și atestă pregătirea profesională în drenaj limfatic manual |
| 23. | Evaluarea manuală a fecaloamelor |
| 24 | Recoltarea produselor biologice, cu respectarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale aprobate prin Ordinul MS nr. 1226/2012 (sânge, urină, materii fecale); |
